În platoul emisiunii "Happy Hour" a fost petrecere mare cu ocazia zilei de naştere a lui Cătălin Măruţă.
Totul a început cu Marius Gavrilă care a venit îmbrăcat în Cupidon, la volanul Caravanei „Din Dragoste”.
Impresarul s-a angajat să-l suprindă pe Cătălin şi prima bucurie pe care i-a făcut-o a fost s-o aducă pe doamna Bamboi, tocmai din Norvegia.
Momentul întâlnirii a fost unul emoţionant, iar fosta asistentă a lui Măruţă i-a adus acestuia gogoşi făcute în casă.
Următorii care şi-au făcut apariţia au fost Clejanii – cei doi i-au cântat o piesă cu dedicaţie specială, iar apoi, Ioniţă i-a făcut un cadou de zile mari – un piton galben.
Măruţă s-a speriat foarte tare şi cu greu a reuşit să atingă reptilă.
O altă supriză a venit din partea pictorului Costin Craioveanu, care i-a făcut un portret moderatorului, pe care scria – „Happy Feet”.
Constantin Enceanu a venit şi el în platoul emisiunii şi i-a adus lui Cătălin două prepeliţe şi două cofraje de ouă, dar şi cârnaţi făcuţi în casă.
Un moment amuzant a fost când Leon, copilul lui Craioveanu, a venit şi a mâncat, cu tot cu coajă, două ouă, spre amuzamentul tuturor.
Roxana Ionescu a fost o altă invitată surpiză ce, drept cadou, i-a dasat senzual lui Măruţă.
Fosta „Mamă Natură” a venit îmbrăcată foarte elegant, cu o rochiţă cu fermoar, pe care Cătălin a încercat s-o desfacă, dar fără succes.
Ana Tepsanu